Gândul pudic

Hotare cu iz suculent de cimbru şi lavandă se pregătesc de o toamnă efervescentă şi adâncă. Grandoare şi risipire de sine, uniţi printre mii de rabufniri sălbatice, noi, oamenii, ne restrângem teritoriul siguranţei şi meditaţiei, păşim, reorientăm priviri şi ne orientăm prin ceaţă. Toamna are ceaţa ei, deosebită radical de cea a verii. Fragilii pantofi grosi inaintează, conduşi de omul care înghite spontan şi se ineacă hazliu, luptă cu o forţă domoală şi virgină, işi izbeste fruntea de jivina perdea ceţoasă a dimineţii şi se crede inţelept al asfaltului. Omul e inţeleptul tuturor formelor, căci el înghite sămânţa păcatului, peste ceva timp aceasta creşte, il sufocă iar in acel moment de un delir înficoşător, afirmă răspicat că neghina ar fi un rău de luat in seamă. Iar asta inseamnă înţelepciune! 
Vânătorul este sobru şi prăpăstios, vânatul jubilează in pădurea morţii. Cel din urmă va fi fericit. El ştie de ce moare.Dar nu moare, se predă, imbratişează pămantul mustind a vin roşu şi devine viitor spirit liber-cugetator. Filosof, aventurier, pictor...sau poate muză. 
Cuvintele sunt rostite cu o intensitate penetrantă şi chinuitoare, prunele aşteapă baia de mulţime cu mai mare pasiune. Un pahar de Antipoticnire e bun, obrajii dau in pârg iar norocul e blestemat, un anti-joc de domino al unei sorţi deunăzi fireşti...
Dar astăzi, când minunăţia numită Om are rugăciunea indreptată spre un Tata grijuliu, cand ilustrul plămân stâng are in grjiă tandra şi neprihănita inimă, nu există motiv de indoială.

   Depărtat sau nu, gândul meu nu se îndoieşte de emoţia ta.

Brahmacharin

    În obscuritate s-au născut bănuielile, iar credinţa a dat culoare nebănuitului. Şi nu m-aş opri în a valorifica argintul de pe firele de iarbă ale Lunii dacă nu aş realiza că sunt om. Limitele lumii noastre sunt însa importante frânghii pe care ne căţăram dintr-un instinct neobosit, ne ajutăm de limite pentru a dovedi ca putem forţa limitele. Suntem refuzaţi de lumină, şi încercăm să o păcălim creând penumbra, sintetizăm prin a adâncii mistere şi unim prin a fragmenta adevăruri perpendiculare.
 Iar eu, ca om, derivat din rădăcinile verbelor a naşte şi a lepăda, fiinţă ascunsă sub o pătură de valori care imi dau identitate, adorm mereu pe a mea perna din libelule stracojii şi parfum al altarului din cer. Cum dinţii mi i-am tocit incercând să muşc din pâinea care mă făcea nemuritor, perfect, nedesfrânat sau milos până la ultima-mi fărâmă, acum sunt tacut, explodez rar şi doar la auzul glasului tău. Glasul tau imi rosteste numele atunci când cere vreme bună. Tu eşti om, la fel ca mine, şi tu imi poti face ziua mai bună suspinand ca nu imi poţi valsa durerile, dar fericită că au înflorit crinii. Au inflorit iar crinii! Sigur că da, suntem oameni, şi crinii au viata lor. Noi tăcuti, crinii muţi. Dar ascultători...
   
De pe tălpile noastre cade un praf dulce şi cald, praful rămas dupa ce Paradisul va fi fost udat de o furtună de rugăminţi :"Vreau şi eu acolo!Vreau şi eu acolo!".Sufletul plin de cruste domesticite mi-e invaluit de acest praf, aşternut de asemenea şi pe crengi de zmeur, pe spini amari ,de un mov inmormantat de curând. Nobleţea creaţiei vegetale incepe să mă atingă. E clar că natura nu e doar trează, ci şi deşteptată. Tototdată, sunt sigur de toţi stăbunii care aşteaptă de la mine sa aprind focul în soba, sa pregătesc masa şi să facem ospaţul ce leagă gena de celula vie. Aşa străbuni, aşa jar, aşa masă...
    E apoi timpul unui tango cu străinii cei nevăzuţi, asa cum eu numesc sângele tonic al fagilor tăiaţi pentru fluiere şi naiuri noi...iar noi...Tot noi, cu noi cântece să ne prefacem distraţi de lăutari cumpăraţi cu ziua din coridorul de asteptare către Maharajahul preaîmbrăţişat.
    Un paznic ce-mi apără poarta poftelor de gesturi ce m-ar putea intoarce la stadiul de ferigă cu unghii, acest paznic hilar şi colţuros, găunos dar atent cu ora de prezenţă la muncă, el, marele păzitor al câinilor turbaţi îmi cere un pahar cu apă. Ii ofer o picatură de ulei galben şi crud, dobândit dupa ce o vară intreagă am cotropit cu visele ogoare de floarea-soarelui. Fiorii-mi le-au strivit semniţele, iar moara sorţii a revărsat un suculent lichid, de servit cu mare grijă. 
Intelegi acum de ce mă simt gazdă cand ploua peste mine, peste tine, peste lanurile dese de floarea-soarelui? Intelegi de ce sunt pregătit sa intorc serviciul, servind norii cu propriul meu oftat? Căci dacă eu servesc, mă hranesc cu clipele în care am salvat hrănitul, iar dacă sărut mici icoane din miere şi durere, durerea si amarul mă poartă cu  avânturi omogene, seci ,abrupte...

    Urechile noastre aud ofranda glasurilor îngeresti, iar noi, calmi şi frumoşi, devenim esenţiali ideilor esenţiale. Mâinile descriu trasee noi pentru porumbeii obosiţi, iar bucuria, cuvântul creator de iluzii fantastice, cunoaşte în final statutul de custode oficial al ordinii şi armoniei.
    Şi urmărim cu gândurile atât de multe posibilităţi pentru a trăi şi zilele, lunile, vieţile viitoare...Creem din minutul de astăzi arta fabulosului de altă dată. Suntem alchimişti...


Enigma - Principles of lust
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


Brahmacharin- conform preceptelor hinduse, prima etapă a vieţii individului; studenţie, celibat.

O vânătoare de patimi

Vâneaza-mă la ceas de miazăzi!

Devino furtună în viaţa mea de patimi 

şi răvăşeşte polenul din adâncu-mi,

alege să mă spinteci, 

alege neiertarea.

Acoperă-mi privirea cu mantia epidermei

şi suflă praf pe masa unde-ţi jucam destinul!

Jarul de pe limba-mi să fie poezie 

cu versuri descompuse,

cu rime schilodite.

Lumina Lunii sa îmi hrănească trupul

iar geniul să-mi-l plimbi prin cripte sulfuroase!

Adulmecă-mi ivirea în lume şi

preschimb-o în blestemată glie,

în blestemat mister.

Îţi cer aceste clipe de umbră şi dogoare

din setea de-a cunoaşte cum rumegă Neptun,

cum degustă Venus licorile acide, 

cum Pluto poveşteste un vechi coşmar nocturn.

Decis fiind, de astăzi,să valsez printre astre,

Te rog...

vânează-mă la ceas de miazăzi...

Doza zilnică de bucurie

Metafizica s-a mutat între patru pereţi. Abisul şi mărirea îşi simt respiraţiile.

Nimeni nu a văzut vreun ceas pe-ale lor mâini, căci nu au nevoie.

Priza care le alimenta luminile s-a lăsat invinsă de o prietenie pe care chiar şi acum o contemplă ingerii!

Ei nu pot inţelege! Lumea nu poate intelege! 

Ea nu e răvăşita, ci are o cuminţenie a naturii primordiale.

În mintea lui circulă piramide pline de idei, structuri ideologice, vise cu zi de "mirare",

dar ea...e sublimă...

Nu a citit texte împânzite de melancolii ludice, ci îl citeşte pe el.

Cine sa se supună,cine să cedeze? Optând pentru mister,se adună in bucăţi mari şi se fac cadou.

Unul altuia.

Freud tace...psihanaliza lui nu poate testa anduranţa unei strangeri de mână!

Daca el ar fi un dascăl, ea ar fi destinul din cafeaua lui.

Daca el ar fi doctor, ea i-ar spune cea mai bună glumă, zi de zi.

Lanţul scrisorilor dintre zâmbete nu se rupe, ci creşte...

Pulsul ei devine doza lui de bucurie...

Culorile tale

Curcubeu.

Se prelinge-ameţitor peste braţele tale

şi ca jarul îndumnezeit, curcubeul işi află destinul 

din rostirile vocii tale, un cânt al clapelor de aur.

Curcubeu

ţi-e inima, sirop de fragi şi dulceţe de răşină,

iar din mainile-mi am făurit oale şi ulcele

să te pot bea, destinul sa ţi-l aflu.

Curcubeu

ţi-e şi firea, magnolie cu iz de veşnicie,

blândeţe rozalie, foşnet prin chiparoşi.

Cu-nteles un zeu mi-a poruncit să aflu, 

de-al tău destin martiric se-uneşte cu al meu.

Curcubeu iţi sunt şi ochii.

Mă iniţiez cuminte, capul mi-l aşez între genunchi

şi-aştept până ce inima-ţi va fi curaj 

iar paşii vor schiţa tablouri.

Atat de simpla eşti...

precum un curcurbeu ieşit din marea mea de vise...

Prin cifre, spre tine

Matematica pe care o invăţ îmi arată că
sensul sărutului este de a concilia imperfecţiunea ta cu viaţa mea retuşată.
Matematica pe care eu o ştiusem îmi prezentase
hemerele din jur ca pe constante ale aceleiaşi piese de teatru ratate.
Matematica pe care eu o voi cunoaşte îmi va 
trece neurocortexul ca inimă şi ritmul cardiac pe post de valoare a vieţii.
Matematica pe care o invăţ se făleşte că
poate aduna răul din lume într-un + demn de un muzeu al minunilor.

"Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară

nu ştim cât face.

Ştim că cinci fără patru fac unu,

dar un nor fără o corabie

nu ştim cât face.

Ştim, noi ştim că opt

împărţit la opt fac unu,

dar un munte împărţit la o capră

nu ştim cât face.

Ştim că unu plus unu fac doi,

dar eu şi cu tine,

nu Ştim, vai, nu ştim cât facem." 

("Altă matematică"-N.Stanescu)

Acum matematica mea rosteşte prin cifre un fior care mă petrece
ca un şoc. Timpul tău e un timp neproblematic, dar irecuperabil ca dimensiune.
Nu m-ai imbătat, ci mi-am facut de cap cu cifre încercat fiind să-ţi aflu cifrul misterios.
E mai departe de Metaunivers decat e de mine. Şi asta e promiţător. Nu moare nimeni.

Matematica supravieţuieşte.

Pe valuri ideale

Apus.

Mână lângă mână

şi lacrimă lângă zâmbet.

Tablou infidel ideii de tristeţe

pe care tu, cu simplitate mi l-ai dat

să mă scapi ideii de moarte şi neşansă.

Fior.

Suflet lângă suflet

şi şoapte dantelate

se ivesc în culcuşul ierbii aromate

pe care tu, cu simplitate m-ai îndrumat

să o iubesc, ca semn al împăcării cu ritmurile tale.

Real.

O lume încremenită

am părăsit în taină

şi nimeni să nu ştie că dansul

pe care tu, cu simplitate, l-ai predat în Paradis,

Am fost în stare sa-l învăţ deodată.

Apus.Fior.Real. "Imagini de grandoare

n-or plânge când un înger cu sânge ar picta..."

Decadenţa

Visceral.Traumatizant.
Felurile spaţii pentru felurite degete spânzurate în goana după ştergerea lacrimilor.
Receptiv. Cicatrizant.
Sufletul izbit de porţile fericirii de către fantasmele sale ce nu vor să moară.
Însângerate.Vesele.
Smocurile de păr ale fetei despre care lumea spunea poveşti pasionale.
Uitate. Purtate.
Brăţări din nuielele salcâmului unde crucea a înlocuit refularea insului ce a cunoscut absurdul.
Motivat. Prăfuit.
Cuţitul care spinteca drumul neasumat al rătăcitorului.
Ochii stau aţintiţi spre cer.Trecuseră 3,5 ,374 de minute..."Ce ai mortule,nu ţi-a priit aventura?"

Above and beyond pres oceanlab  - breaking ties www.housemusic.bro.ro
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Feeria emoţiilor

Nicio explozie de energii care să îmi tulbure curgerea. Se simt doar paşii ei călcând pe iarba crudă, efervescentă şi plină de avânt copilăresc. Mugurii de cireş plesnesc într-o joacă doar de natură ştiută…natura, veşnica literă a cuvântului ce desemnează perfecţiunea. Orice mişcare a ei face obrazul tău să devină pat al pasiunii iubirii nestinse.

Foşnetul Soarelui care se sustrage din lumea doritoare de caldură se aude puternic. S-a ascuns în buzunarul tău şi aşteaptă momentul în care să prindă grandoare în mainile frumoasei. E o stare de mister. O constelaţie se naşte, şi cu ea, parfumul pământului capătă îmbietoare forme metafizice. Nu e nimic statistic, perfecţiunea e acolo, pare-se că frunzele de frag au făcut o armată a lor, in liniştea iernii, căci acum stau picurate pe ramuri…stau angelizate. Iar fata nu strigă a bucurie, ci devine vocea unei muzici pe care doar adâncurile lui o pot auzi.

Un fluture tânăr caută experienţa într-un colţ de pădure unde a dat peste o albină uitată de veacul Renaşterii. Frăgezimea clepsidrei sortite fluturelui întâlneşte arta.E un pact divin şi doar o explozie solară i-ar putea tulbura, dar astrul a decis să rămână tandru. Universul gângureşte precum o inima nouă în haine de milioane. De ani.

Ea se rasfaţă cu palmele lui, talere ale balanţei infinitului ce îi aşteaptă. I-ar dărui o floare, dar ea îi e fiinţa care semnifică tot frumosul creat, aşa că…o smulge cu o miscare vioaie, iar picioarele ei şovăiesc în aer.E căinţă peste tot, iar ea il iubeşte precum o zumzaitoare cu aripi scurte iubeşte floarea care îi devine o mică parte a Căii Lactee din mijlocul câmpului.

Iubirea răsfaţă. Una este viaţa şi Unul este drumul adevărat .Iar mugurii de cireş plesnesc…

Mai presus de simţuri (Actul lecturii)

E mai presus de simţuri

să mă scutur de îndoieli

într-o lume a certitudinii,

Iar din tremurul neputinţei să-mi croiesc drum

într-un tărâm al expansiunii.

Creşte Universul, iar paginile nasc lumini.

Sunt mai aproape de grandoare

când versuri vii înnobilează starea-mi

şi nasc in fiinţă doruri şi pasiuni,

Supremă stare de neumbrit mister.

Iar Universul creşte, pagini nasc dorinţe

de-a prinde in mici palme ce veacul vrea sa-mi dea,

Din file să fac aripi, să zbor spre clipa-n care

penelul a scris asta:” Facă-se voia mea!".

Somn şi revelaţie

Un drum printre salcâmi.

Umanizat de apa izvorului pe care

hain, am sorbit-o gândindu-mă la nemurire, mi-a picat cu desfătare

o rază peste trupu-mi aşteptând...

Văd bine, raza m-a facut sa cred

pentru secunde prefăcute-n ceasuri, că lumea e mai mică

iar in centrul ei stă cercul cu păcate.

Am luat cât am putut.Erau prea aurite.

Şi pierdut, simţind cum mâinile-mi refuză trupul,

am vrut să-mi smulg inima, să fiu o biată fiinţă

fără mai cu fiinţă-n ea.

Era momentul cel de nacăinţă, tulbure

privire a Universului, ce-mi răspândea în mădulare

o sete de dulce mătase, un somn făurit să mă renască.

Căzând pe înverzitul crud al ierbii pictată de îngeri,

m-am lăsat cuprins de adormirea celulelor

şi viaţa vieţilor nu aşteptam să vină...

Dar totuşi simţeam o fierbinţeală

ce mă-ndemna să nu cad în potir cu ploaie

si sa mă-nfrupt la masă cu inchipuiţi arhangheli...

Împins de solul antropocentrismului ce-mi fluiera

în vene un cântec al cenuşei ce vântul n-o schimba în piatră,

am rupt lanţul şi conştient...

ochii i-am deschis, spre uimirea alaiurilor de gâze.

Iarba se măritase 

în  împărătesc festin cu cerul, iar eu mă găseam acum

la poarta dintre...

(va urma)

Ipostaza

Mereu susţinând

drumul corabiei spre răsărit,

praful din urmă sorbindu-l

şi întinzând frageda cărare

de plăcut şi bine-a fiinţei,

aduni mările şi cu penelul

trasezi graniţa inimii,

mă ai,te am.

Retezând o veştedă sabie

dintr-o ramură de plângeri,

cerul face loc unui zâmbet

ce locuieşte-n tine.Râd.

Despici pânza de moarte

şi brodezi o poveste.Măturând

cu firea-ţi pură orice fir de frică şi răni,

se creează Raiul.

Un strop de ambrozie 

cade strapungându-mi cămaşa.

Ah,uitasem ca ţi-e casa în nori

şi câteodată verşi dintr-al tău pocal! Mă bucuri.

Exist.Te bucuri.

Când eşti cu mine îţi numeri paşii.

Nu vrei să pierzi nimic

din drumul meu către...Oriunde.

Iadul se înghite pe sine

iar un mugur de frag tânăr,

iubindu-se cu albina din juru-i

vesteşte apariţia Lunii.

Ah, nu ştie că eşti tu, iar eu Soare

iţi las parte din zi să fi! Mă bucuri.

Despre Geneză ca fapt

Nu este ceea ce este pentru că

depăşind un prag al fiinţei limitate

şi supuse-n grav asediu ce-i tulbură privirea,

e mai presus decât cele scunde

şi mai îngustă decât îngustimea

cea mai de ocară.

Iar crescând în timpul ce creşte 

în timpul ce neexistând există

pentru că e înainte de-a nu fi, 

este ceea ce nu este căci

cu gândul ai făurit, omule, 

un Univers în condensare.

Şi pentru ca să existe

un fir de praf cu gust bogat în

Absolut de Orişice Creaţie, 

e nevoie să fi fost

prima cauză ,căci dacă mă supun

legii spun că nu există nimic

dacă nu a fost un Număr pentru toţi.

Dar văd,acum,o copie mai finită

a unei Mari Minuni ce-a fost

pe prima filă a Lacrimii Dintâi, născută ca

povară din timp creat în timp.

Întâlnirea

Când clopotul a sunat, clipa devenise deja scrăşnet.
Profeţia a neprofeţit că întâlnirea avea să fie undeva în apropiere,
iar unde numai mireasa stătea
aşezându-se, bătrânul lumii şi-a lăsat chipul în pumnii mari de plumb.

Nicio durere nu se schiţa,
dar cum noaptea ştie că lumina-i e singura mamă ce-o ucide
asa şi ceata de grauri prevestise cu sunetul de flaut stins,
o amară întâlnire a Trainicei Visări.

Vântul inţepa un obraz
inlăcrimat de jalea focului ce sta s-aprindă
coroana ce-i lega într-un ospăţ al firii,
de cerul păsărilor descompuse.

Ea îl aştepta cu nerăbdare, suflând greu
şi stângând la piept talismanul fericirii.
El tăcea, iar fericirea se incolăcea suspect in jurul gatului
şi sugruma Momentul. El nemişcat stătea.

Era plopul unde se cunoscuseră în seara
unde nesperat şi-au format legamant al eternului.
Copacul devenise casa Lui,ii strângea trupul uscat
iar ochii deschişi sclipeau a aşteptare.

Nimeni nu ştia de ce tăcea,iar Ea
îl smulse din sicriul mirosind a verde
iar buzele-i strapunseră obrajii şi-l făceau hidos.
Bătrânul privea scena mocnind a pământ ars.

Gâfâiala ei picura crescândă iar cerul devenise aspru.
Pumnul Lui, rigid, se prefăcuse-n veşted
platou al unei iubiri care odinioară
fugea prin fine vene spre amăgirea lor.

Frigul inteţise senzaţia de zadar al clipei
iar ei fugiseră grabiti spre staule ale împăcării.
Unul rămasese într-o suspensie ca
fumul de tămâie alene-n ei dansând.

Ea plânse mult. Şi dintr-o dată
ca dintr-o pagină a criptei deschisă doar aievea,
murise-n braţe-i cărnoase, pline de vechi partide
în care vânaseră şi zmei,şi aur,şi venin.

Eseu asupra statului şi democraţiei

"Despre stat si puterea lui de indrumare, control si orientare a maselor s-a vorbit mult de-alungul istoriei, mai ales de cand noile directii ale societatii s-au schimbat, facand-o mai transparenta si dezvaluindu-i astfel tenebroasele masinatiuni de tot felul.
Democratia reprezinta astazi modelul politic care se doreste a fi mondializat, datorita traducerii sale ca putere absoluta a maselor.Fostele state comuniste,state colonii, state in curs de dezvoltare sunt adamenite de masinatiunile politicii internationale sa adere la aceasta retea deschisa, dar plina de nepatrunsul luminii morale.Asadar, democratia inseamna prin definitie creierul poporului, care poate face si desface legi si seturi de legi,oronante si reglementari astfel incat totul sa mearga spre o inevitabila bunastare comuna.Aceasta falsa idee se dezvaluie potentat pe masura ce avansam in ideologia interna a definitiei, odata cu cocluzia ca nu exista un Bine pentru toti, din moment ce exista o presiune continua asupra societatii civile pentru a o face "educata catre ideal", de altfel, o adevarat incremenire intr-un prezent politic continuu.
Asta inseamna ca daca democratia nu reprezinta puterea maselor, ea nu este decat un fals perindandu-se prin fata multimii, dar la care nu are acces nimeni, pentru ca ea este puterea in absenta unei adevarate puteri.Masele nu pot conduce statul deoarece nu au o cultura a starii de lider, nu au modele autentice si nu imbratiseaza valori morale cu valoare de imperative.
Karl Popper considera ca statul e un rau necesar, recunoscandu-se in acelasi timp ca este un pericol constant.Pentru ca statul sa se impuna ca autoritate, trebuie sa isi impuna autoritatea, rezultand o plasare deasupra legii si deasupra propriei sale puteri.
A doua problema care se pune este aceea a democratiei si a legaturilor sale cu idealul "clasei muncitoare", supusa imperfectiunilor claselor politice perindate ciclic, o recurenta mai mult decat ciudata.
Democratia nu e binele, ci raul cel mai mic.Tot Popper afirma ca "democratia in sine nu inseamna nimic bun in mod special, ci doar un mijloc de a evita tirania."In majoritatea statelor neo-democratice, acest regim a reprezentat salvarea si deschiderea, insa tocmai aceasta "dare din casa" a dezvaluit treptat neajunsurile si problemele mai ale structurilor de stat precum si a societatii civile.
Aceste probleme nu se vor rezolva tocmai datorita asteptarii gresite fata de "capitalismul din tribuna", iar democratia va tempera doar miscarile societatii astfel incat puterea poporului sa nu submineze miscarea politica.
Inca o problema importanta este legata de modul in care parghiile statului carmuiesc masele.Puterea striveste, masele se vor simti tradate, puterea nu se face simtita, masele se vor simti indreptatite sa fie "apostoli" ai profetiilor sociale adevarate.Nu se vor rezolva disensiuniile dintre nivelurile piramidei puerii, ci se va cadea intr-o capcana care poate deveni periculoasa.
Democratia devine astfel pericolul majoritatii de dorinta de schimbare a minoritatii, a condusilor. Orice conflict particular capata un aspect general, iar orice modificare poate produce consternatie, dovedind un sistem imperfect in care se dicteaza puterea mai mult decat ii sunt stipulate de propriile doctrine." 

Paşii noştri

Fie şi în paralel tot acolo vom ajunge.
Chiar şi moartea de-a goni în întuneric tot tu, lumină, ai da umbra.
Fie şi în apa unui iaz, tu spre mine inoţi şi rupi plase de invidie.
Chiar şi asa,iubitule, tot cu tine mă trezesc în gând.

Acum de n-ai veni aici, rupt mereu, în cumpeni voi sta.
Nu cred că tu,fluture,ai putea să-mi dai drumul,sunt polen.
Acum de ai pleca şi vulturii şi-ar abandona zilele.
Nu cred că tu,vântule, poţi să mă spulberi înainte să visăm.

Lângă ferestre,tu aştepţi să îmi intri în casă.
Acolo,unde nu te vezi, te ajut şi-mi dai Nume.
Lângă mâna mea, floare de fior imi mangaie tristeţea.
Acolo unde iubirea nu a pătruns, nu am văzut noi poarta.

Întotdeauna am invăţat să fim copii.Joc matur facem acum.
Niciodată nu m-ai rasfatat altfel decât cu tine.
Întotdeauna râzi cand vorbesc de veşnicie.
Niciodată să nu pleci fără ultima oră de iubire.

Din iad am ieşit să te luminez.
Raiul e luminat de spaima de-a mă pierde.
Din iad către lună am făcut singurul pas
si ştiu iubite că spre rai ne întoarcem curând.

Joc închis

Venin!Muşcătura şi sângele mi-e cristal de zână.

Da, veninul şi cumintenia mea e călăuzită în tine.

M-am îmbolnăvit de braţe tale trandafirii

Iremediabil,grav,absolut pierdută in

degetele ce mă împing spre aerul tare al iadului.

Nu mă trata,demonule,fi pedeapsa pentru

Indrăzneala de a fi

Spaima de a nu fi

Extazul de a prea fi

In fiinţă, fire, fabuloasă gustare de jar stelar.

Şi încă iţi şoptesc printre flăcările bietului glas de farmec regăsit:

“Cand mâna-ţi zugrăveşte seara cu bolta sufletului meu

Nici nu cunoşti altă desăfatare decât Cerul ce ţi-e dat.

Înfăşurat stând în prispa tainei tale

Desfaci cu zâmbetul dragostea mea.”

Eşti rostul paşilor mei prin juru-ţi

Roşind când simţi furtuna ce vine

Prin tine,prin vinele seci

Cu dorinte albe în iernile reci.

Priveşte-mi doar pasul şi spune-mi ce simţi?

Alerg prin vene sau suflu zapada în cale?

 Nu ştiu draga mea,

Dar ei mă văd erou

Iar tu mă vezi Tu

Sunt oglindit in tine.

Cand spui ca tot rostul

Este sa te ai,sa gandesti ca eu

Eu fiind

Şi numai stând

Cresc şi te transform

Ai nume, ai Numele meu!

Dragule,cum pot sa-ţi fiu de folos?

Diamantie petală ce-mi strânge trupul

Croită de tine cu fir şi amor

Nu pot sa ţi-o-ntorn! M-ar frânge pe mine!

Cred,imperfectule,perfecţiunea ta!

Obrazul fin şi parfum de iubire

Se găsesc în mine,ce taină supremă

Dragule, s-adorm în palmă la tine!

Mă simţi abis mişcator

Venin aparut sa-ţi mângâi bolta de aur

Părticele de aur

Şi peste tot aurul

Ce mi-e acum comoară,tu.

Spune-mi azi ori altadată

Prezent continuu in timp fin brodat

Mă iubeşti sau cauţi să te salvezi?

Iubesc,dragule,şi simţământ deschis

Mi-e starea.As vrea sa nu pleci,sa nu plâng

Să nu stai aproape de stele.Nu vreau sa fiu geloasă

Pe Univers.

Rămâi aici ca o icoană vie

De mine atinsă, născută din noi.

Vezi răul,abundă-n seva amară

Iar tu mă ţi taină, mă ai pentru tine,

Corolă de aur,abur de rouă

Sevă din fructul oprit altcuiva.

Din vârtejul ierbii către îngeri

Purtându-mi seva îndelung tihnită

printre ziduri groase de sânge şi pulberi,
mă găsesc acum în lumina unei creste
de unde doar căldura paşilor mă poate îmbrăca.


Mă păstrez ecou al divinului mugur alb
Şi caut
caut apropierea
de ceea ce vulturul
îmbrăţişează deja.


O,cât freamat există-n lumea asta
de poate cineva să sufle şi să spună,
că din glie răsună continuu o stafie
adorată de vene, maiestoasă-n vreme.


Mă păstrez ecou al divinului mugur alb
Şi strig,
fug, gerul cuprinzându-mi lemnul şi carnea
iar eu devin piatră-n comoara făr-de preţ.

Univers nemărginit

A existat un pământ
          Pe care noi eram solubile boabe de foc.
A existat un pământ
          Unde aripile tale purtau frica mea.
A existat un pământ
          Unde mâinile dansau.

A existat un pământ
          Unde simţurile erau poezie.
A existat un pământ
          Unde "eu" nu eram niciodată "prea mult".
A existat un pământ
          Unde doi însemnau destul
          si unde nesperat
          mă priveai şi mă iertai.

Acum există cerul.
          Exişti tu, blândă şi pătrunsă.
          Eu...te înconjor.
Mă expiri, mă inspiri...

Părtaşi la fiinţare

Căutând sensuri

Te aşezi lângă mine

Şi inima-ţi naşte văpăi de amor.

Trupul tău cere bucaţi de etern,
Iar eu descompus m-ofer într-o clipă
căci fără o jertfă de tine primită
vraja iubirii rămâne mister.


Priveşti încurcată imaginea crucii
Şi plângi cerând ploii sa-ţi ţină ecou,
Acolo stau eu încurcat în emoţii
Şi-aştept sărutarea-evadând din cavou.


Prinşi amândoi în trestiile grele,
Ne zbatem deşart a găsi calea care
cu spini şi parfum ne aduce-mpreună
Acolo-unde-amorul nu e o mirare.


Crispate coloane vom fi pentru lume,
Suflări istovite, o urmă , un gând.
Dar noi împreună, părtaşi la fiinţare,
Vom crede-n atingeri. 
Tu rază, eu vânt.

Pământeanul şi jocul mării

Sare în apă ca şi cum acolo gaseşte nemurirea. Atinge cu tălpile arse fundul oceanului de vise şi urlă, loveşte cu palmele apa şi cere încă o zi de viaţă. Aventura lui a fost botezul unui om destul de tăcut, de altfel. Acum şi-a găsit iubita,una mereu acolo, aşteptând momentul în care cerul i-l va da în braţele ei pe El. Cuprins de dragostea nebună, iasă din apă şi se simte ratacit. Se apleacă şi sărută nisipul, care rămâne pe buzele lui, gustându-i trupul însetat de păcate. Işi pune cerul peste trup şi se indreaptă, curios, către plaja plina de aventurieri ai soartei, arşi de soare şi dornici de nimic altceva.
La radio aude melodia care îi trezeşte vibraţia inimii. Dansează şi îmbrăţişează umbrelele colorate, e valsul,tango-ul, trepidaţia unei firi îndragostite. Adulmecă apoi mirosul unei porţii de somn. E oboseala cea mai pură. Cade pe plajă , apa ii atinge tălpile şi se lasă cuprins de vise. Intalnirea de astăzi l-a fascinat. 
A doua dimineaţă se trezeste. Buimac. Cineva incearcă să îl readucă la viaţă, il imploră să respire! Primeşte viaţa dintr-un miracol..iar iubita lui pierde o ocazie unică de a-l avea pentru totdeauna, acolo, intre mişcările şi existenţa ei dulce-sărată...Pe buze are tot fire de nisip, semn că dragostea il insoţeşte între viaţă şi eternitate...

Nisipul

Nisipul care se scurge în clepsidră ne spune totul despre viaţa noastră, râuri de amintiri care curg şi nesecte continuă să fascineze Universul nostru. Gustul fin al pielii tale are iz de nebunie, o fugă continuă până la epuizare pentru a ajunge primii cu tălpile in apa mării. Şi ce dacă soarele fierbe acum mai mult ca oricând, eu tot în lumina ta îmi văd umbra! Ca două picaturi de apă, ne contopim delicat până când pasiunea noastră devine viaţă pentru pământul uscat. E ca un drum prin roua dimineţii plimbarea mâinilor mele prin vocile trupului tău. Ma simt liber şi pot zbura. Mă ţine totusi ceva aproape de tine. Ahh, degetele tale ţin dragostea în palme şi mă transformă într-un zmeu trufaş, eroul tău!

Acum ştiu sigur că glasul pădurii seara, când intunericul devine pat al Erosului, e poate singurul lucru care imi dă de inţeles că ne aşteaptă şi maine. De inţeles e şi pavajul încins, care ştie povestea fericirii şi păcatului omenesc şi crede in buzele lipite strâns. Vibreaza stelele cand tu le priveşti şi le sopteşti, tandră şi sensibilă, că ele sunt singurele care pot păstra pentru eternitate legământul suprem, tu şi eu, simpli şi frumoşi.

Evadarea

E din categoria celor ciudate.Caci e doar muzica si fum.Viata e morman de cifre  si mai vreau niste nebunie.De unde sa o iau? Sun la tine, esti ocupata cu fabricarea de zambete pentru mai tarziu.Stiu lumea pe care vreau sa o apuc de ambele maini, dar ceva ma trage inapoi.Sunt curbat la ambele colturi, dar parca mai intra putina liniste si miros de cer albastru. Colpesit de caldura si de privirea ta cu iz de adorare, plec catre nicaieri si tu inca ma urmaresti. Vad deja sateliti care vegheaza la bunul mers al planetei, dar nu se gandesc la inventarea sensului unic. Sau poate exista. Iubirea, o fuga la mare sau o seara cu o chitara langa un copac, exact in mijlocul jungei urbane.

Si culori de tot felul imi fug acum prin artere, iar mainile tale le arata sensul.Spre suflet. E mirata lumea de recomandarea ta suava. Tu sti unde e sufletul. Stiinta a ramas pe loc, pare-se ca descoperi calea divina a imperfectiunii mele chiar si cand stai in poalele visarii. Iar incerc sa ridic bratele,cineva ma apuca si urla catre nori sa faca ceva pentru ca puful sa devina material rezistent si sigur. Ma fac ca nu aud, nu vreau ca lumea sa confere bietilor si ploiosilor caracteristici umane, nu vreau plapuma ta sa fie innorata. Vreau cu soare.Vreau cu mersul in ritm de jazz a degetelor tale.Chiar si plimbatul prin parul tau se pare a fi o cale de a evada, doar ca mainile nu inceteaza sa suspine si sa ceara mereu plimbari,iesiri, calatorii.

Inimile firelor de iarba bat relaxate, se gandesc si ele la zilele de vara ce vor urma.Vor face dragoste cu razele de soare,intr-un pact natural etern, iar ele se vor arata intr-un final dogorate de atata candoare.

Iar ochii tai cer acum soare.