Supraunitate

În tot cuprinsul imediatului în care ne frământăm simțurile, parfum de magnolie. Aici, unde pășește omul curat cautând să suprindă zumzet de puls și scrășnet de teniși pe platoul dur al sălii de spectacol dâmbovițene, aici, tocmai în acest spațiul de cuprins cu zâmbetul, aici se pregătește ceva. Nicio unealtă în afară de luciditate. Privirea inainte, strașnicul îndemn de "succes", o emulație de entități separate căutând același lucru, refuzând flecareala și orice izbândă întrezărită a infatuării. Aici se construiește ceva. Se vede bine că fiecare își știe rolul, agățându-se cu nesaț de imperfecțiunile asfaltului devorat de cauciucuri gelatinoase și ațintind Soarele cu grozav curaj haiducesc. 
Zarea se mișcă din loc. Depărtarea se muta în vecinătate, cosmogoniile grecești tac și se rescriu. Ele pe ele. Căci le-a adus efortul supraomenesc în epoca modernă, iar acum își fardează propriile defecte, propria naștere  din noroiul cosmic dens, adânc, mirositor... Aprinsele dorințe ale unei cetăți ideale sunt acum la îndemâna unor copiii pe care se contează. N-au înțeles. Nu contează, ci au cont, cu el se prezintă altora, cu el traiesc, își ascund îmbujorarea sub statusuri. Dar ele sunt reci. Ei sunt altcineva, puși sub imbold șovăielnic să scrie un viitor psihedelizant, halucinant, un extaz cumplit care îi desfigurează. Au soluții, elimină din lista de prieteni neplăcutul. Neplăcutul îi pândește însă. 
Gaura neagră îi pândeşte. Au apropiat oamenii conglomentatul haotic și asurzitor al gurii de neant care le-a introdus fiecăruia sentința în sânge, încă de la naștere. Aduc oamenii jocul de duminică al stramoșilor și le trăiesc calitatea lor meditativă, liniile lor de rezistență spirituală, coloristica expansiunii lor vibraționale, mersul lor cuviincios. Moșim și facem hermeneutică. Abolim atavismul și unificăm determinările noastre interioare. Suntem noi, oamenii, cei ce se zbat la liziera existenței cerând apa si grâu. Să curgem cu grandoare și să încolțim sub muguri de lumină. Să visăm lebede și să ne întrebăm daca ele ne visează. Să căutam sensul subînțelesului, să ne mirăm în fața aspectelor pe care timpul îl ia "de-a gata". Să sălășluim în noi și să avem puterea de a jura devotament feței noastre atunci când suntem singuri. 
Să ne avem pe noi chiar și în condițiile în care zarea speranțelor ne calcă papucii, îndemnându-ne să confecționăm fiori care gânguresc tacit.