Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

vineri, 22 aprilie 2011

Feeria emoţiilor


Nicio explozie de energii care să îmi tulbure curgerea. Se simt doar paşii ei călcând pe iarba crudă, efervescentă şi plină de avânt copilăresc. Mugurii de cireş plesnesc într-o joacă doar de natură ştiută…natura, veşnica literă a cuvântului ce desemnează perfecţiunea. Orice mişcare a ei face obrazul tău să devină pat al pasiunii iubirii nestinse.

Foşnetul Soarelui care se sustrage din lumea doritoare de caldură se aude puternic. S-a ascuns în buzunarul tău şi aşteaptă momentul în care să prindă grandoare în mainile frumoasei. E o stare de mister. O constelaţie se naşte, şi cu ea, parfumul pământului capătă îmbietoare forme metafizice. Nu e nimic statistic, perfecţiunea e acolo, pare-se că frunzele de frag au făcut o armată a lor, in liniştea iernii, căci acum stau picurate pe ramuri…stau angelizate. Iar fata nu strigă a bucurie, ci devine vocea unei muzici pe care doar adâncurile lui o pot auzi.

Un fluture tânăr caută experienţa într-un colţ de pădure unde a dat peste o albină uitată de veacul Renaşterii. Frăgezimea clepsidrei sortite fluturelui întâlneşte arta.E un pact divin şi doar o explozie solară i-ar putea tulbura, dar astrul a decis să rămână tandru. Universul gângureşte precum o inima nouă în haine de milioane. De ani.

Ea se rasfaţă cu palmele lui, talere ale balanţei infinitului ce îi aşteaptă. I-ar dărui o floare, dar ea îi e fiinţa care semnifică tot frumosul creat, aşa că…o smulge cu o miscare vioaie, iar picioarele ei şovăiesc în aer.E căinţă peste tot, iar ea il iubeşte precum o zumzaitoare cu aripi scurte iubeşte floarea care îi devine o mică parte a Căii Lactee din mijlocul câmpului.


Iubirea răsfaţă. Una este viaţa şi Unul este drumul adevărat .Iar mugurii de cireş plesnesc…

2 comentarii: