Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

duminică, 11 septembrie 2011

Gândul pudic


Hotare cu iz suculent de cimbru şi lavandă se pregătesc de o toamnă efervescentă şi adâncă. Grandoare şi risipire de sine, uniţi printre mii de rabufniri sălbatice, noi, oamenii, ne restrângem teritoriul siguranţei şi meditaţiei, păşim, reorientăm priviri şi ne orientăm prin ceaţă. Toamna are ceaţa ei, deosebită radical de cea a verii. Fragilii pantofi grosi inaintează, conduşi de omul care înghite spontan şi se ineacă hazliu, luptă cu o forţă domoală şi virgină, işi izbeste fruntea de jivina perdea ceţoasă a dimineţii şi se crede inţelept al asfaltului. Omul e inţeleptul tuturor formelor, căci el înghite sămânţa păcatului, peste ceva timp aceasta creşte, il sufocă iar in acel moment de un delir înficoşător, afirmă răspicat că neghina ar fi un rău de luat in seamă. Iar asta inseamnă înţelepciune! 
Vânătorul este sobru şi prăpăstios, vânatul jubilează in pădurea morţii. Cel din urmă va fi fericit. El ştie de ce moare.Dar nu moare, se predă, imbratişează pămantul mustind a vin roşu şi devine viitor spirit liber-cugetator. Filosof, aventurier, pictor...sau poate muză. 
Cuvintele sunt rostite cu o intensitate penetrantă şi chinuitoare, prunele aşteapă baia de mulţime cu mai mare pasiune. Un pahar de Antipoticnire e bun, obrajii dau in pârg iar norocul e blestemat, un anti-joc de domino al unei sorţi deunăzi fireşti...
Dar astăzi, când minunăţia numită Om are rugăciunea indreptată spre un Tata grijuliu, cand ilustrul plămân stâng are in grjiă tandra şi neprihănita inimă, nu există motiv de indoială.
   Depărtat sau nu, gândul meu nu se îndoieşte de emoţia ta.

4 comentarii:

  1. Oricum,este imposibil sa nu iubesti toamna...e un anotimp minunat,un amalgam de culori.

    RăspundețiȘtergere
  2. ai un talent deosebit.persevereaza!

    RăspundețiȘtergere
  3. Este incredibil de fain stilul tau oratoric. SI toamna e minunata.

    RăspundețiȘtergere