Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

joi, 7 iulie 2011

O vânătoare de patimi


Vâneaza-mă la ceas de miazăzi!
Devino furtună în viaţa mea de patimi 
şi răvăşeşte polenul din adâncu-mi,
alege să mă spinteci, 
alege neiertarea.

Acoperă-mi privirea cu mantia epidermei
şi suflă praf pe masa unde-ţi jucam destinul!
Jarul de pe limba-mi să fie poezie 
cu versuri descompuse,
cu rime schilodite.

Lumina Lunii sa îmi hrănească trupul
iar geniul să-mi-l plimbi prin cripte sulfuroase!
Adulmecă-mi ivirea în lume şi
preschimb-o în blestemată glie,
în blestemat mister.

Îţi cer aceste clipe de umbră şi dogoare
din setea de-a cunoaşte cum rumegă Neptun,
cum degustă Venus licorile acide, 
cum Pluto poveşteste un vechi coşmar nocturn.
Decis fiind, de astăzi,să valsez printre astre,
Te rog...
vânează-mă la ceas de miazăzi...

5 comentarii: