Somn şi revelaţie

Un drum printre salcâmi.

Umanizat de apa izvorului pe care

hain, am sorbit-o gândindu-mă la nemurire, mi-a picat cu desfătare

o rază peste trupu-mi aşteptând...

Văd bine, raza m-a facut sa cred

pentru secunde prefăcute-n ceasuri, că lumea e mai mică

iar in centrul ei stă cercul cu păcate.

Am luat cât am putut.Erau prea aurite.

Şi pierdut, simţind cum mâinile-mi refuză trupul,

am vrut să-mi smulg inima, să fiu o biată fiinţă

fără mai cu fiinţă-n ea.

Era momentul cel de nacăinţă, tulbure

privire a Universului, ce-mi răspândea în mădulare

o sete de dulce mătase, un somn făurit să mă renască.

Căzând pe înverzitul crud al ierbii pictată de îngeri,

m-am lăsat cuprins de adormirea celulelor

şi viaţa vieţilor nu aşteptam să vină...

Dar totuşi simţeam o fierbinţeală

ce mă-ndemna să nu cad în potir cu ploaie

si sa mă-nfrupt la masă cu inchipuiţi arhangheli...

Împins de solul antropocentrismului ce-mi fluiera

în vene un cântec al cenuşei ce vântul n-o schimba în piatră,

am rupt lanţul şi conştient...

ochii i-am deschis, spre uimirea alaiurilor de gâze.

Iarba se măritase 

în  împărătesc festin cu cerul, iar eu mă găseam acum

la poarta dintre...

(va urma)