Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Despre Geneză ca fapt



Nu este ceea ce este pentru că
depăşind un prag al fiinţei limitate
şi supuse-n grav asediu ce-i tulbură privirea,
e mai presus decât cele scunde
şi mai îngustă decât îngustimea
cea mai de ocară.

Iar crescând în timpul ce creşte 
în timpul ce neexistând există
pentru că e înainte de-a nu fi, 
este ceea ce nu este căci
cu gândul ai făurit, omule, 
un Univers în condensare.

Şi pentru ca să existe
un fir de praf cu gust bogat în
Absolut de Orişice Creaţie
e nevoie să fi fost
prima cauză ,căci dacă mă supun
legii spun că nu există nimic
dacă nu a fost un Număr pentru toţi.

Dar văd,acum,o copie mai finită
a unei Mari Minuni ce-a fost
pe prima filă a Lacrimii Dintâi, născută ca
povară din timp creat în timp.

3 comentarii:

  1. salut.am intrat mai mult din greseala (stiu ca suna aiurea) pe site-ul tau,cautand o referinta la o carte de Plesu.Omule,vreau sa sa iti spun ca am ramas impresionat. ar fi bine sa scoti o carte,nu stiu..mai ales asta pe care o comentez..ma eu zic ca e cea mai buna descriere a genezei din toate cate am avut ocazia sa le citesc. eu studiez Economia deci o vad ca pe o lucrare mega-structurata.
    stiam si eu ceva filosofie,"ceea ce nu este este" , o tema foarte grea, ma gandesc ca ai tocit mult ideea si e bestial facuta. bravoo si spor in viitor.

    RăspundețiȘtergere
  2. te asigur ca mai intai a primit revelatia si abia dupa a citit sau tocit,cum spui tu.

    RăspundețiȘtergere