Pământeanul şi jocul mării

Sare în apă ca şi cum acolo gaseşte nemurirea. Atinge cu tălpile arse fundul oceanului de vise şi urlă, loveşte cu palmele apa şi cere încă o zi de viaţă. Aventura lui a fost botezul unui om destul de tăcut, de altfel. Acum şi-a găsit iubita,una mereu acolo, aşteptând momentul în care cerul i-l va da în braţele ei pe El. Cuprins de dragostea nebună, iasă din apă şi se simte ratacit. Se apleacă şi sărută nisipul, care rămâne pe buzele lui, gustându-i trupul însetat de păcate. Işi pune cerul peste trup şi se indreaptă, curios, către plaja plina de aventurieri ai soartei, arşi de soare şi dornici de nimic altceva.
La radio aude melodia care îi trezeşte vibraţia inimii. Dansează şi îmbrăţişează umbrelele colorate, e valsul,tango-ul, trepidaţia unei firi îndragostite. Adulmecă apoi mirosul unei porţii de somn. E oboseala cea mai pură. Cade pe plajă , apa ii atinge tălpile şi se lasă cuprins de vise. Intalnirea de astăzi l-a fascinat. 
A doua dimineaţă se trezeste. Buimac. Cineva incearcă să îl readucă la viaţă, il imploră să respire! Primeşte viaţa dintr-un miracol..iar iubita lui pierde o ocazie unică de a-l avea pentru totdeauna, acolo, intre mişcările şi existenţa ei dulce-sărată...Pe buze are tot fire de nisip, semn că dragostea il insoţeşte între viaţă şi eternitate...