Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

luni, 18 ianuarie 2010

Crestinand intunericul

Vom fi impreuna atunci.Crestinand intunericul.
Amintiri si umbre vom fi peste ani.
Sufland praful de pe gandurile noastre
vom gasi clipa de astazi.

Atunci ne vom tine tot de mana.Tu si eu.
Suflete-ntelepte.Nu moarte,ci smerite.
Ne vom gandi la trecut,la tineretea sarutului
si fiorul fulgerator al placerilor.
File ale vietii ingalbenite de ani
Ne vor arata pasii spre ce am fost.Tu si eu.
Suflete curate.Nu grandioase,ci tainice.

Si ce imbratisari,ce seri magice...
Finetea Frumosului si Dumnezeul din noi.
Iti spuneam ca noi traim putin.
Priveai mirata spre mine si ma cuprindeai.
Cu privirea,cu parfumul.
Cupole de flori si cenusiul in culori.

Asa eram noi.Pusi sa ne jucam rolul,tu si eu.
Suflete blande.Nu sageti,ci cupole ale Lumii.
Acum inchid caietul cu amintiri si te privesc din nou.
Ai ramas la fel.Eu nu mai sunt acelasi.

M-ai facut frumos si mi-ai dat sensul.
M-ai facut esential si m-ai salvat,Ingerule.

Cand tac,te ador.Cand iti soptesc iubirea,devi icoana.

Un comentariu:

  1. magnificent
    I love it...
    I even started crying...
    how do you do this?
    you always reach the bottom of my soul and heart...
    :*:*
    maybe it`s better sometimes to speak, scream and shout what you feel or desire...
    better than remaining unspoken
    >:D<

    RăspundețiȘtergere