Vâneaza-mă la ceas de miazăzi!
Devino furtună în viaţa mea de patimi
şi răvăşeşte polenul din adâncu-mi,
alege să mă spinteci,
alege neiertarea.
Acoperă-mi privirea cu mantia epidermei
şi suflă praf pe masa unde-ţi jucam destinul!
Jarul de pe limba-mi să fie poezie
cu versuri descompuse,
cu rime schilodite.
Lumina Lunii sa îmi hrănească trupul
iar geniul să-mi-l plimbi prin cripte sulfuroase!
Adulmecă-mi ivirea în lume şi
preschimb-o în blestemată glie,
în blestemat mister.
Îţi cer aceste clipe de umbră şi dogoare
din setea de-a cunoaşte cum rumegă Neptun,
cum degustă Venus licorile acide,
cum Pluto poveşteste un vechi coşmar nocturn.
Decis fiind, de astăzi,să valsez printre astre,
Te rog...
vânează-mă la ceas de miazăzi...
