Psihedelizant apus atunci când închizi ochii. Nu simt artere care devorează, ucid sau fosilizează urmele fibroase ale iubirilor ratate. Un cuprins mereu siropos, nu erata vieților care-și ling rănile dintr-un trecut fad, obraznic. Fără opulența unei sprâncene ridicate în glas de perfidă satisfacție pentru tot halucinantul destin ratat,bine cosmetizat. Nu toți oamenii pot, în calitatea lor de oameni, să-și recunoască partea de nelibertate și anterioară unei demascări utile conștiinței bune stă ființa neancorată, acea ființă exclusă din categoriile existenței, aceasta din urmă fiindu-i tributară angoasei finitudinii. Aici e cel incapabil de a-și salva viața din ghearele umbrei și infecteaza viețile altora, e suspectat într-un continuu obositor de falsă configurare a imaginii despre lume și timp. Niciun mister nu stă la baza constructului spiritual al omului-depinzând-de-umbră. Se epuizează înaintea unui bildung salvator și își definitivează periplul sârguinței distrugerii în apele neinteresate ale oceanului de limpezime și curat.
Tu, Iubito, închide-i cu ochii tăi în uitare și în chip necesar aruncă asupra noastră o lămuritoare edificare cu privire la sorgintea psihedelizantă a apusului. Deschide-mi ochii.
