Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

duminică, 20 martie 2011

Somn şi revelaţie


Un drum printre salcâmi.
Umanizat de apa izvorului pe care
hain, am sorbit-o gândindu-mă la nemurire, mi-a picat cu desfătare
o rază peste trupu-mi aşteptând...

Văd bine, raza m-a facut sa cred
pentru secunde prefăcute-n ceasuri, că lumea e mai mică
iar in centrul ei stă cercul cu păcate.
Am luat cât am putut.Erau prea aurite.

Şi pierdut, simţind cum mâinile-mi refuză trupul,
am vrut să-mi smulg inima, să fiu o biată fiinţă
fără mai cu fiinţă-n ea.
Era momentul cel de nacăinţă, tulbure
privire a Universului, ce-mi răspândea în mădulare
o sete de dulce mătase, un somn făurit să mă renască.

Căzând pe înverzitul crud al ierbii pictată de îngeri,
m-am lăsat cuprins de adormirea celulelor
şi viaţa vieţilor nu aşteptam să vină...
Dar totuşi simţeam o fierbinţeală
ce mă-ndemna să nu cad în potir cu ploaie
si sa mă-nfrupt la masă cu inchipuiţi arhangheli...

Împins de solul antropocentrismului ce-mi fluiera
în vene un cântec al cenuşei ce vântul n-o schimba în piatră,
am rupt lanţul şi conştient...
ochii i-am deschis, spre uimirea alaiurilor de gâze.

Iarba se măritase 
în  împărătesc festin cu cerul, iar eu mă găseam acum
la poarta dintre...
(va urma)

duminică, 6 martie 2011

Ipostaza


Mereu susţinând
drumul corabiei spre răsărit,
praful din urmă sorbindu-l
şi întinzând frageda cărare
de plăcut şi bine-a fiinţei,
aduni mările şi cu penelul
trasezi graniţa inimii,
mă ai,te am.


Retezând o veştedă sabie
dintr-o ramură de plângeri,
cerul face loc unui zâmbet
ce locuieşte-n tine.Râd.
Despici pânza de moarte
şi brodezi o poveste.Măturând
cu firea-ţi pură orice fir de frică şi răni,
se creează Raiul.
Un strop de ambrozie 
cade strapungându-mi cămaşa.
Ah,uitasem ca ţi-e casa în nori
şi câteodată verşi dintr-al tău pocal! Mă bucuri.

Exist.Te bucuri.
Când eşti cu mine îţi numeri paşii.
Nu vrei să pierzi nimic
din drumul meu către...Oriunde.
Iadul se înghite pe sine
iar un mugur de frag tânăr,
iubindu-se cu albina din juru-i
vesteşte apariţia Lunii.
Ah, nu ştie că eşti tu, iar eu Soare
iţi las parte din zi să fi! Mă bucuri.