Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Despre Geneză ca fapt



Nu este ceea ce este pentru că
depăşind un prag al fiinţei limitate
şi supuse-n grav asediu ce-i tulbură privirea,
e mai presus decât cele scunde
şi mai îngustă decât îngustimea
cea mai de ocară.

Iar crescând în timpul ce creşte 
în timpul ce neexistând există
pentru că e înainte de-a nu fi, 
este ceea ce nu este căci
cu gândul ai făurit, omule, 
un Univers în condensare.

Şi pentru ca să existe
un fir de praf cu gust bogat în
Absolut de Orişice Creaţie
e nevoie să fi fost
prima cauză ,căci dacă mă supun
legii spun că nu există nimic
dacă nu a fost un Număr pentru toţi.

Dar văd,acum,o copie mai finită
a unei Mari Minuni ce-a fost
pe prima filă a Lacrimii Dintâi, născută ca
povară din timp creat în timp.

miercuri, 23 februarie 2011

Întâlnirea

Când clopotul a sunat, clipa devenise deja scrăşnet.
Profeţia a neprofeţit că întâlnirea avea să fie undeva în apropiere,
iar unde numai mireasa stătea
aşezându-se, bătrânul lumii şi-a lăsat chipul în pumnii mari de plumb.

Nicio durere nu se schiţa,
dar cum noaptea ştie că lumina-i e singura mamă ce-o ucide
asa şi ceata de grauri prevestise cu sunetul de flaut stins,
o amară întâlnire a Trainicei Visări.


Vântul inţepa un obraz
inlăcrimat de jalea focului ce sta s-aprindă
coroana ce-i lega într-un ospăţ al firii,
de cerul păsărilor descompuse.

Ea îl aştepta cu nerăbdare, suflând greu
şi stângând la piept talismanul fericirii.
El tăcea, iar fericirea se incolăcea suspect in jurul gatului
şi sugruma Momentul. El nemişcat stătea.

Era plopul unde se cunoscuseră în seara
unde nesperat şi-au format legamant al eternului.
Copacul devenise casa Lui,ii strângea trupul uscat
iar ochii deschişi sclipeau a aşteptare.

Nimeni nu ştia de ce tăcea,iar Ea
îl smulse din sicriul mirosind a verde
iar buzele-i strapunseră obrajii şi-l făceau hidos.
Bătrânul privea scena mocnind a pământ ars.


Gâfâiala ei picura crescândă iar cerul devenise aspru.
Pumnul Lui, rigid, se prefăcuse-n veşted
platou al unei iubiri care odinioară
fugea prin fine vene spre amăgirea lor.

Frigul inteţise senzaţia de zadar al clipei
iar ei fugiseră grabiti spre staule ale împăcării.
Unul rămasese într-o suspensie ca
fumul de tămâie alene-n ei dansând.



Ea plânse mult. Şi dintr-o dată
ca dintr-o pagină a criptei deschisă doar aievea,
murise-n braţe-i cărnoase, pline de vechi partide
în care vânaseră şi zmei,şi aur,şi venin.

luni, 21 februarie 2011

Eseu asupra statului şi democraţiei


"Despre stat si puterea lui de indrumare, control si orientare a maselor s-a vorbit mult de-alungul istoriei, mai ales de cand noile directii ale societatii s-au schimbat, facand-o mai transparenta si dezvaluindu-i astfel tenebroasele masinatiuni de tot felul.
Democratia reprezinta astazi modelul politic care se doreste a fi mondializat, datorita traducerii sale ca putere absoluta a maselor.Fostele state comuniste,state colonii, state in curs de dezvoltare sunt adamenite de masinatiunile politicii internationale sa adere la aceasta retea deschisa, dar plina de nepatrunsul luminii morale.Asadar, democratia inseamna prin definitie creierul poporului, care poate face si desface legi si seturi de legi,oronante si reglementari astfel incat totul sa mearga spre o inevitabila bunastare comuna.Aceasta falsa idee se dezvaluie potentat pe masura ce avansam in ideologia interna a definitiei, odata cu cocluzia ca nu exista un Bine pentru toti, din moment ce exista o presiune continua asupra societatii civile pentru a o face "educata catre ideal", de altfel, o adevarat incremenire intr-un prezent politic continuu.
Asta inseamna ca daca democratia nu reprezinta puterea maselor, ea nu este decat un fals perindandu-se prin fata multimii, dar la care nu are acces nimeni, pentru ca ea este puterea in absenta unei adevarate puteri.Masele nu pot conduce statul deoarece nu au o cultura a starii de lider, nu au modele autentice si nu imbratiseaza valori morale cu valoare de imperative.
Karl Popper considera ca statul e un rau necesar, recunoscandu-se in acelasi timp ca este un pericol constant.Pentru ca statul sa se impuna ca autoritate, trebuie sa isi impuna autoritatea, rezultand o plasare deasupra legii si deasupra propriei sale puteri.
A doua problema care se pune este aceea a democratiei si a legaturilor sale cu idealul "clasei muncitoare", supusa imperfectiunilor claselor politice perindate ciclic, o recurenta mai mult decat ciudata.
Democratia nu e binele, ci raul cel mai mic.Tot Popper afirma ca "democratia in sine nu inseamna nimic bun in mod special, ci doar un mijloc de a evita tirania."In majoritatea statelor neo-democratice, acest regim a reprezentat salvarea si deschiderea, insa tocmai aceasta "dare din casa" a dezvaluit treptat neajunsurile si problemele mai ale structurilor de stat precum si a societatii civile.
Aceste probleme nu se vor rezolva tocmai datorita asteptarii gresite fata de "capitalismul din tribuna", iar democratia va tempera doar miscarile societatii astfel incat puterea poporului sa nu submineze miscarea politica.
Inca o problema importanta este legata de modul in care parghiile statului carmuiesc masele.Puterea striveste, masele se vor simti tradate, puterea nu se face simtita, masele se vor simti indreptatite sa fie "apostoli" ai profetiilor sociale adevarate.Nu se vor rezolva disensiuniile dintre nivelurile piramidei puerii, ci se va cadea intr-o capcana care poate deveni periculoasa.
Democratia devine astfel pericolul majoritatii de dorinta de schimbare a minoritatii, a condusilor. Orice conflict particular capata un aspect general, iar orice modificare poate produce consternatie, dovedind un sistem imperfect in care se dicteaza puterea mai mult decat ii sunt stipulate de propriile doctrine."