Paşii noştri

Fie şi în paralel tot acolo vom ajunge.
Chiar şi moartea de-a goni în întuneric tot tu, lumină, ai da umbra.
Fie şi în apa unui iaz, tu spre mine inoţi şi rupi plase de invidie.
Chiar şi asa,iubitule, tot cu tine mă trezesc în gând.

Acum de n-ai veni aici, rupt mereu, în cumpeni voi sta.
Nu cred că tu,fluture,ai putea să-mi dai drumul,sunt polen.
Acum de ai pleca şi vulturii şi-ar abandona zilele.
Nu cred că tu,vântule, poţi să mă spulberi înainte să visăm.

Lângă ferestre,tu aştepţi să îmi intri în casă.
Acolo,unde nu te vezi, te ajut şi-mi dai Nume.
Lângă mâna mea, floare de fior imi mangaie tristeţea.
Acolo unde iubirea nu a pătruns, nu am văzut noi poarta.

Întotdeauna am invăţat să fim copii.Joc matur facem acum.
Niciodată nu m-ai rasfatat altfel decât cu tine.
Întotdeauna râzi cand vorbesc de veşnicie.
Niciodată să nu pleci fără ultima oră de iubire.

Din iad am ieşit să te luminez.
Raiul e luminat de spaima de-a mă pierde.
Din iad către lună am făcut singurul pas
si ştiu iubite că spre rai ne întoarcem curând.

Joc închis

Venin!Muşcătura şi sângele mi-e cristal de zână.

Da, veninul şi cumintenia mea e călăuzită în tine.

M-am îmbolnăvit de braţe tale trandafirii

Iremediabil,grav,absolut pierdută in

degetele ce mă împing spre aerul tare al iadului.

Nu mă trata,demonule,fi pedeapsa pentru

Indrăzneala de a fi

Spaima de a nu fi

Extazul de a prea fi

In fiinţă, fire, fabuloasă gustare de jar stelar.

Şi încă iţi şoptesc printre flăcările bietului glas de farmec regăsit:

“Cand mâna-ţi zugrăveşte seara cu bolta sufletului meu

Nici nu cunoşti altă desăfatare decât Cerul ce ţi-e dat.

Înfăşurat stând în prispa tainei tale

Desfaci cu zâmbetul dragostea mea.”

Eşti rostul paşilor mei prin juru-ţi

Roşind când simţi furtuna ce vine

Prin tine,prin vinele seci

Cu dorinte albe în iernile reci.

Priveşte-mi doar pasul şi spune-mi ce simţi?

Alerg prin vene sau suflu zapada în cale?

 Nu ştiu draga mea,

Dar ei mă văd erou

Iar tu mă vezi Tu

Sunt oglindit in tine.

Cand spui ca tot rostul

Este sa te ai,sa gandesti ca eu

Eu fiind

Şi numai stând

Cresc şi te transform

Ai nume, ai Numele meu!

Dragule,cum pot sa-ţi fiu de folos?

Diamantie petală ce-mi strânge trupul

Croită de tine cu fir şi amor

Nu pot sa ţi-o-ntorn! M-ar frânge pe mine!

Cred,imperfectule,perfecţiunea ta!

Obrazul fin şi parfum de iubire

Se găsesc în mine,ce taină supremă

Dragule, s-adorm în palmă la tine!

Mă simţi abis mişcator

Venin aparut sa-ţi mângâi bolta de aur

Părticele de aur

Şi peste tot aurul

Ce mi-e acum comoară,tu.

Spune-mi azi ori altadată

Prezent continuu in timp fin brodat

Mă iubeşti sau cauţi să te salvezi?

Iubesc,dragule,şi simţământ deschis

Mi-e starea.As vrea sa nu pleci,sa nu plâng

Să nu stai aproape de stele.Nu vreau sa fiu geloasă

Pe Univers.

Rămâi aici ca o icoană vie

De mine atinsă, născută din noi.

Vezi răul,abundă-n seva amară

Iar tu mă ţi taină, mă ai pentru tine,

Corolă de aur,abur de rouă

Sevă din fructul oprit altcuiva.

Din vârtejul ierbii către îngeri

Purtându-mi seva îndelung tihnită

printre ziduri groase de sânge şi pulberi,
mă găsesc acum în lumina unei creste
de unde doar căldura paşilor mă poate îmbrăca.


Mă păstrez ecou al divinului mugur alb
Şi caut
caut apropierea
de ceea ce vulturul
îmbrăţişează deja.


O,cât freamat există-n lumea asta
de poate cineva să sufle şi să spună,
că din glie răsună continuu o stafie
adorată de vene, maiestoasă-n vreme.


Mă păstrez ecou al divinului mugur alb
Şi strig,
fug, gerul cuprinzându-mi lemnul şi carnea
iar eu devin piatră-n comoara făr-de preţ.