Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

luni, 31 ianuarie 2011

Paşii noştri

Fie şi în paralel tot acolo vom ajunge.
Chiar şi moartea de-a goni în întuneric tot tu, lumină, ai da umbra.
Fie şi în apa unui iaz, tu spre mine inoţi şi rupi plase de invidie.
Chiar şi asa,iubitule, tot cu tine mă trezesc în gând.

Acum de n-ai veni aici, rupt mereu, în cumpeni voi sta.
Nu cred că tu,fluture,ai putea să-mi dai drumul,sunt polen.
Acum de ai pleca şi vulturii şi-ar abandona zilele.
Nu cred că tu,vântule, poţi să mă spulberi înainte să visăm.

Lângă ferestre,tu aştepţi să îmi intri în casă.
Acolo,unde nu te vezi, te ajut şi-mi dai Nume.
Lângă mâna mea, floare de fior imi mangaie tristeţea.
Acolo unde iubirea nu a pătruns, nu am văzut noi poarta.

Întotdeauna am invăţat să fim copii.Joc matur facem acum.
Niciodată nu m-ai rasfatat altfel decât cu tine.
Întotdeauna râzi cand vorbesc de veşnicie.
Niciodată să nu pleci fără ultima oră de iubire.

Din iad am ieşit să te luminez.
Raiul e luminat de spaima de-a mă pierde.
Din iad către lună am făcut singurul pas
si ştiu iubite că spre rai ne întoarcem curând.

joi, 20 ianuarie 2011

Joc închis


Venin!Muşcătura şi sângele mi-e cristal de zână.
Da, veninul şi cumintenia mea e călăuzită în tine.
M-am îmbolnăvit de braţe tale trandafirii
Iremediabil,grav,absolut pierdută in
degetele ce mă împing spre aerul tare al iadului.
Nu mă trata,demonule,fi pedeapsa pentru
Indrăzneala de a fi
Spaima de a nu fi
Extazul de a prea fi
In fiinţă, fire, fabuloasă gustare de jar stelar.

Şi încă iţi şoptesc printre flăcările bietului glas de farmec regăsit:
“Cand mâna-ţi zugrăveşte seara cu bolta sufletului meu
Nici nu cunoşti altă desăfatare decât Cerul ce ţi-e dat.
Înfăşurat stând în prispa tainei tale
Desfaci cu zâmbetul dragostea mea.”

Eşti rostul paşilor mei prin juru-ţi
Roşind când simţi furtuna ce vine
Prin tine,prin vinele seci
Cu dorinte albe în iernile reci.

Priveşte-mi doar pasul şi spune-mi ce simţi?
Alerg prin vene sau suflu zapada în cale?

 Nu ştiu draga mea,
Dar ei mă văd erou
Iar tu mă vezi Tu
Sunt oglindit in tine.
Cand spui ca tot rostul
Este sa te ai,sa gandesti ca eu
Eu fiind
Şi numai stând
Cresc şi te transform
Ai nume, ai Numele meu!

Dragule,cum pot sa-ţi fiu de folos?
Diamantie petală ce-mi strânge trupul
Croită de tine cu fir şi amor
Nu pot sa ţi-o-ntorn! M-ar frânge pe mine!

Cred,imperfectule,perfecţiunea ta!
Obrazul fin şi parfum de iubire
Se găsesc în mine,ce taină supremă
Dragule, s-adorm în palmă la tine!

Mă simţi abis mişcator
Venin aparut sa-ţi mângâi bolta de aur
Părticele de aur
Şi peste tot aurul
Ce mi-e acum comoară,tu.
Spune-mi azi ori altadată
Prezent continuu in timp fin brodat
Mă iubeşti sau cauţi să te salvezi?

Iubesc,dragule,şi simţământ deschis
Mi-e starea.As vrea sa nu pleci,sa nu plâng
Să nu stai aproape de stele.Nu vreau sa fiu geloasă
Pe Univers.
Rămâi aici ca o icoană vie
De mine atinsă, născută din noi.

Vezi răul,abundă-n seva amară
Iar tu mă ţi taină, mă ai pentru tine,
Corolă de aur,abur de rouă
Sevă din fructul oprit altcuiva.


sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Din vârtejul ierbii către îngeri


Purtându-mi seva îndelung tihnită
printre ziduri groase de sânge şi pulberi,
mă găsesc acum în lumina unei creste
de unde doar căldura paşilor mă poate îmbrăca.


Mă păstrez ecou al divinului mugur alb
Şi caut
caut apropierea
de ceea ce vulturul
îmbrăţişează deja.


O,cât freamat există-n lumea asta
de poate cineva să sufle şi să spună,
că din glie răsună continuu o stafie
adorată de vene, maiestoasă-n vreme.


Mă păstrez ecou al divinului mugur alb
Şi strig,
fug, gerul cuprinzându-mi lemnul şi carnea
iar eu devin piatră-n comoara făr-de preţ.