Adânc şi cu smerenie afirm că el, omul, reuşeşte, cu spaimă şi adulaţie, să înlăture spinii esenţelor finite, devenind o fiinţă anti-ipostaziere.
Omul virtuţii, omul urletului şi al sărutului, omul opac, omul şarmant printre iluzii, iată feţele celui care iubeşte măreţia creată cu sârg de o putere ce depăşeste limitele lumescului. Prin om curge fluviul de aur şi sânge al jertfei, prin om ochiul răpune visul şi tot prin el un murmur vânjos cântă sincronul monadelor.
Acesta este pentru mine Omul, acesta eşti tu, cel pornit pe drumul spre ceea ce suntem.Omul,un filosof rafinat şi abisal, recunoaşte că vitalitatea esenţelor este semnul libertăţii sale de expresie. Valoarea sa inseamnă ivirea sa.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Univers nemărginit

A existat un pământ
          Pe care noi eram solubile boabe de foc.
A existat un pământ
          Unde aripile tale purtau frica mea.
A existat un pământ
          Unde mâinile dansau.

A existat un pământ
          Unde simţurile erau poezie.
A existat un pământ
          Unde "eu" nu eram niciodată "prea mult".
A existat un pământ
          Unde doi însemnau destul
          si unde nesperat
          mă priveai şi mă iertai.

Acum există cerul.
          Exişti tu, blândă şi pătrunsă.
          Eu...te înconjor.
Mă expiri, mă inspiri...

vineri, 1 octombrie 2010

Părtaşi la fiinţare




Căutând sensuri
Te aşezi lângă mine
Şi inima-ţi naşte văpăi de amor.



Trupul tău cere bucaţi de etern,
Iar eu descompus m-ofer într-o clipă
căci fără o jertfă de tine primită
vraja iubirii rămâne mister.


Priveşti încurcată imaginea crucii
Şi plângi cerând ploii sa-ţi ţină ecou,
Acolo stau eu încurcat în emoţii
Şi-aştept sărutarea-evadând din cavou.


Prinşi amândoi în trestiile grele,
Ne zbatem deşart a găsi calea care
cu spini şi parfum ne aduce-mpreună
Acolo-unde-amorul nu e o mirare.


Crispate coloane vom fi pentru lume,
Suflări istovite, o urmă , un gând.
Dar noi împreună, părtaşi la fiinţare,
Vom crede-n atingeri. 
Tu rază, eu vânt.