O sa incep a publica unele dintre tezele personale despre societate, lume, fiinta si existenta. Publicarea lor nu este integrala.
Astazi, despre om si starea de"a fi".
Abaterea de la starea de existenta reprezinta negarea actului de creatie a fiintei supreme. Aceasta abatere se poate defini prin incapacitatea de a crea, deci omul ca natura moarta, neproductiva, acest lucru reprezentand insasi negarea absolutului si a creatiei sale. Omul care nu creaza se autodistruge tocmai datorita menirii sale reflectate in ochii Universului. Pornind astfel de la teoria fireasca a omului care reproduce la scara mai mica fiinta Universului, deducem importanta faptului de a te afla intr-o continua stare de expanisune(culturala,spirituala) dar in relatie armonica cu elementele de echilibru (societatea,statusuri si atitudini).
Actul de "a fi" nu reprezinta asadar o simpla prezenta in lume, ci o implicare activa prin cultivarea trasaturilor fiintiale, care sunt aporturi la continuitatea Universului.
Asta pentru ca materia este produsa de fluxuri energetice, nu neaparat de materie. Aceasta teorie, consider, este o contra-explicatie a formarii Universului, deoarece Universul s-a format intr-un spatiu (Big Bang in neant se anuleaza), iar acest spatiu a aparut inainte de Momentul 0 propriu-zis.
Asadar, fiinta care traieste va exista in etern in masura in care ea produce, cultiva si dezvolta idei apartinand Absolutului. I se da fiintei sansa de deveni nemuritoare tocmai prin creatie(mari ganditori care prin operele lor au revolutionat societatea pentru secole).
Alta problema care se poate discuta este aceea a dimensiunii creatiei. Aici vorbim despre limita. Limita inseamna echilibru, ceea ce depaseste limita e nefiresc,asadar omul trebuie sa existe si sa creeze in masura in care limitele ii permit. Geniul care depaseste limita este considerat o aparitie nefireasca, insa el reprezinta saltul calitativ al omenirii tocmai datorita UNEI EXCEPTII. Omul isi este suficient siesi insasi, iar supra-absolutul este raritatea care confera omenirii impresia dezvoltarii. Geniul insa este un om al creatiei, iar cel care doreste sa creeze este ajutat, impins prin fortele supreme spre a ajunge la rezultatele cautate.
Arta de a fi este, in concluzie, singura arta care defineste natura umana. Ea este un dar in masura in care este "recompensata" prin definire-creare. Vorbele reprezinta risipa, faptele sunt etalonul. Omul nu e perfect, insa e perfectibil, iar greselile nu il definesc decat in masura in care ii afecteaza capacitatea de a produce.
